110% lux
Eu sunt pensionar, n-am fost niciodată sărac şi nu voi fi niciodată bogat. Prin urmare, ieşirile mele pariziene în cartierele super-lux sunt rarisime
Eu sunt pensionar, n-am fost niciodată sărac şi nu voi fi niciodată bogat. Prin urmare, ieşirile mele pariziene în cartierele super-lux sunt rarisime. Dar aseară am făcut o excepţie. M-am dus pe Avenue Montaigne. De cum m-am dat jos din maşină, am fost în faţa celui mai distins magazin de alimentaţie, nu îndrăznesc să spun băcănie, din lume: Fouquets. Pe urmă s-au înşirat magazinele de lux: Dior, Louis Vuiton şi altele de care nu vreau să vă vorbesc pentru că mă deprimă. Şi-am ajuns acolo unde mă duceam: la Hotelul Plaza Athenee. Imagine vie a luxului parizian, hotelul a fost fondat în 1913 pentru a le permite celor care se duceau la cabaretele şi teatrele din cartier să petreacă o noapte cu… cine se poate. De-atunci s-a tot întins şi extins, în sus şi pe lateral. De la intrare totul respiră lux: holul cu covoare de 3 cm grosime şi canapele şi fotolii de o persoană în care încap uşor trei, personal stilat, discret şi deosebit de eficace. Pe culoarul de lângă intrare sunt amenajate mici spaţii cu separaţii pentru întâlniri discrete. Aşa cum este normal, sunt reporteri de la televiziune care aşteaptă o celebritate care, tot aşa cum este normal, se lasă aşteptată. Din 1997, Sultanatul Brunei (sunt sigur că ştiţi pe unde vine asta) cumpără hotelul la un preţ pe care nu au vrut să mi-l spună. Mă întâlnesc din întâmplare în bar cu un vechi prieten american care este foarte încântat. Primise cu câteva minute înainte un “paşaport al secolului”, adică o carte de credit din metal preţios realizată de hotel pentru clienţii cei mai fideli, în ediţie limitată şi care nu va fi reprodusă. Mă conduce în camera lui şi de pe balcon putem vedea luminile sclipitoare ale Turnului Eiffel care durează 10 minute la fiecare început de oră. Într-o sală destul de discretă, Werner Kuchler, directorul de sală, care sărbătoreşte anul acesta 41 de ani ca salariat al hotelului, organizează o simpatică seară bavareză.
Restaurantul hotelului este condus de cel mai celebru şef bucătar al lumii, Alain Ducasse. Are trei stele, garanţie de superioritate gastronomică indiscutabilă. Şi-apoi am vizitat suita regală, un şir de patru camere la etajul 5, cu mobile stil Louis XIV, perne şi televizoare imense în fiecare cameră. Cu trei băi şi saună. Acolo am făcut o imprudenţă: am întrebat-o pe directoare cât costă. Răspunsul: 26.000 euro. Eu: “Nu, doamnă, nu de cumpărat, de dormit o noapte”. Ea: “Asta v-am şi spus”. De-atunci mi-a căzut falca şi aşa a rămas până acum.
Par Alex HOREAUX