ACTIVITES

LIDO

le-lidoAlex Horoveanu a examinat cu mare atenţie Cabaretul Lido, unul din simbolurile Parisului

Cunoaşteţi, desigur, inimitabilul simbol al Parisului, Turnul Eiffel. Aseară am examinat cu mare atenţie un alt simbol dintre cele mai prestigioase şi anume Cabaretul Lido. Situat în plin Champs Elysees, la doi paşi de cel mai “chic” restaurant din Paris, Fouquets, nu puteţi să nu vedeţi imensele litere iluminate al cărui obiectiv este să genereze curiozitatea: ce-o fi aia LIDO?

Am intrat şi cu un zâmbet am reuşit să ajung în spatele scenei. De fapt, nu este una singură, ci mai multe care se ridică şi coboară în ritmul super-rapid al spectacolului. Acesta încă nu începuse, aşa că nu am văzut decât mirificele costume, dar nu şi conţinutul lor. Pene şi strasuri, mărgele şi rochii de vis, coroane care pun în valoare frumuseţea purtătoarelor, dar nu vă spun totul de la început.

Creat în 1946, Lido oferă cel mai frumos spectacol de pe cel mai prestigios bulevard din lume. Din primul moment sunteţi fascinat de turbionul de pene şi de paiete, de imaginaţia regizorului fost el însuşi dansator. Dar mai ales de splendoarea dansatoarelor şi a cântăreţelor. Până să intru a trebuit să mă lămuresc ce se oferă. La început sunt trei feluri de formule de cină toate cu orchestră, cântăreaţă şi şampanie. Dar nu cu acelaşi preţ, care merge de la 160 la 300 euro. De persoană, desigur. Dacă nu vreţi să mâncaţi şi doriţi numai o şampanie, începeţi de la 105 până la 145 euro. Tot de persoană. Pentru a intra, în afară de bani, nu vi se cere decât o ţinută corectă.

Dansatoarele apar în ritmul muzicii şi al unui dans care, de fapt, este o mângâiere pentru privire. Desigur, toţi bărbaţii demni de acest titlu îşi dau drumul la imaginaţie. Rochiile se deschid peste tot în ritmul dansului, aşa că fiecare urmăreşte deschiderea care-l pasionează. Pene imense reprezentând aripi sugerează decolarea de pe pământ, total justificată de ritmul impus. Dansul ritmat continuă cu dansatoare dintre care unele, chiar mai multe, au uitat să-şi pună sutienul. Nu vă comentez vederea. Din spectacol mai face parte un comic foarte amuzant, ceea ce nu este totdeauna cazul mai ales cu oamenii politici, un cal minunat care dansează cu demnitate pe scenă, un prestidigitator foarte reuşit. Şi un cuplu de patinatori demni de jocurile olimpice. Aş mai avea multe de înşirat. Dar cel mai bine să vă duceţi. Eu, dacă pot, mă mai duc.

Par Alex HOREAUX

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *