Se împlinesc 70 de ani…

Se împlinesc 70 de ani… Dar anumite momente nu se şterg niciodată din memorie. În 1944 eram licean în Bucureştiul meu natal. Se apropia vacanţa de vară. Ne bombardaseră americanii în zbor orizontal şi ruşii cu MIG-uri în picaj. În cartierul în care locuiam se afla sediul comandaturii germane şi a SS-ului. Nemţi în uniforme erau peste tot de îndată ce ieşeam pe stradă. Auzisem de tinerii români morţi la Stalingrad, fraţi sau veri ai prietenilor mei. Mama avea un obicei: la o oră anume, în aproape fiecare seară, închidea uşa de la camera ei şi auzeam radioul, cu mult zgomot şi cuvinte greu de înţeles. Dar trăgeam cu urechea căci eram curios. Sunt şi acum. Ce auzeam? Întâi trei lovituri scurte de gong, urmate de una lungă. Apoi o voce care în engleză spunea ce se mai întâmplă pe fronturile de est şi de vest. Cu un puternic bruiaj, dar se putea totuşi înţelege ce spunea. Era BBC – British Broadcasting Corporation emiţând din Londra. Atât că dacă aveai un vecin care te detesta, te putea denunţa că-i asculţi pe duşmani. În ziua aceea, pe 7 iunie, care de-atunci a devenit D-day, mama a ieşit alergând din cameră, cu un imens zâmbet pe buze şi în suflet. Mi-a spus mai târziu că auzise la radio despre debarcarea aliaţilor în Normandia, în nordul Franţei, şi că era sigură că războiul se va termina curând şi că nemţii, ca şi aliaţii lor, vor fi învinşi.

Vă imaginaţi, deci, cu câtă emoţie am călcat ieri pe nisipul uneia dintre plajele de debarcare, Utah Beach. Lângă Saint Mere Eglise. Oraşul a rămas în istorie, pentru că unul dintre cei 13 mii de paraşutişti americani a fost dus de vânt spre biserica satului şi i s-a agăţat paraşuta de un turn. A petrecut două zile atârnat făcând pe mortul ca să nu se mai ostenească nemţii. Imaginile sunt impresionante. Ploua cu soldaţi lansaţi din avioane americane, cu piloţi fără experienţă. Unii stăteau de pomană pe jos pentru că armele n-au căzut lângă ei. Nemţii erau în cazemate şi trăgeau fără întrerupere. Nu departe, Omaha Beach era apărată de 14 cazemate germane pe care le vizitez copleşit de amintiri. Soldaţii ascultau în acea zi muzică la gramofoane, pentru că li se spusese că debarcarea va avea loc la Calais. 1.450 de americani au apărut din ceaţa marină cu – aşa era prevăzut – 30 de tancuri. Numai două au ajuns pe mal. Generalul Koder în persoană, cu un trabuc în gură, s-a plasat în fruntea soldaţilor americani. La ora 15, nemţii erau morţi. Preţul: 5.000 de morţi americani. Am plecat mai departe. Vă mai spun urmarea. Curând

Par Alex HOREAUX